Înapoi

Romcard, premiat la categoria Premiera Anului

În cadrul ediției nr. XVI a galei NoCash, desfășurată în Aula Institutului Bancar Român, companiei Romcard SA i-a fost decernat premiul PREMIERA ANULUI, pentru finalizarea integrării soluției de portofel digital Romcard în platforma MasterPass, serviciul Mastercard pentru plăți digitale.

Juriul a fost format din 45 de specialiști din industria de profil din România.

Soluția permite consumatorilor din România sa se înregistreze în portofelul electronic RomCard, accesând pagina https://www.romcard.ro/romcard-masterpass-wallet/ , să stocheze mai multe carduri într-un “portofel electronic” creat și gestionat de Romcard, să își acceseze toate funcțiile conexe (adăugare, modificare, ştergere detalii card) si să realizeze tranzacții financiare doar prin selectarea unui alias de card.

Soluția este oferită și băncilor, în regim de “white label”.